De ce se intampla in viata sa ne uitam exact la persoana la care nu trebuie?De ce trebuie sa-ti placa de cineva nepotrivit…de cineva care nu este pentru tine?!
De ce oare mi se intampla mie asta?!Nu stiu daca m-am indragostit…imi suna mult prea maret cuvantul asta….nu stiu ce inseamna ceea ce simt….stiu doar ca simt acei fluturasi in stomac atunci cand ma gandesc la el…si parca incep sa “vibrez” atunci cand sunt in prezenta lui.
Eu nu cred in dragoste la prima vedere….mi se pare ceva stupid…dar acum chiar imi pun serios intrebarea daca exista….NU stiu…poate exista doar acea atractie….insa dragoste,mi-e greu sa cred ca se poate naste dragostea atat de repede…
Si totusi ce simt eu?Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa mi placa de cineva din prima clipa din care l-am vazut…mai ales cand este vb de un baiat avand in vedere ca eu sunt extrem de pretentioasa la capitolul acesta.
Ma gandesc ca poate este ceva trecator….dar daca este ceva trecator de ce nu trece?De ce nu mi-l pot scoate din minte?
Oricum nu am nici cea mai mica sansa pt ca m-am uitat la persoana nepotrivita…pt ca mie doar asa mi se intampla…si nu inteleg de ce.
Aveam sansa sa simt ca intr-adevar cineva ma place si tine la mine,aveam sansa sa fiu fericita….insa cum inimii nu-i poti dicta…am ratat….iar eu nu sunt genu care sa stea cu cineva doar de dragul de a nu fii singur…nu pot…si nici nu cred ca am sa pot…

Acum….merg sa dorm am sa revin pt ca mai am multe de spus pe tema asta….Sper doar ca atunci cand am sa revin sa-mi fi trecut”moftul” asta…asa cum il considera unii….

Ma inceaca o stare careia nu ii pot gasi cauzele.Poate gandurile mele,temerile mele m-au adus aici,m-au facut sa ma simt acum asa.Astzai au revenit….le-am simtit inca o data si mintea mea a fost dinou umpluta de tristete,de frica,de intuneric.Intind mana si incerc sa ies…incerc sa alung aceste temeri care ma tin in loc,care imi termina toata energia.Acum tu nu mai esti aici sa ma ajuti nu neaparat la propiu pt ca de multe ori am avut nevoie de tine dar nu ti-am spus pt ca simplul fapt k vorbeam cu tine ma facea sa ma simt mai bine…Acum nici asta nu mai am si nici n-am sa-ti mai cer…nu pt ca nu mai vreau ci pentru ca asa trebuie si asa este mai bine.Poate am gresit si am parut vulnerabila deschizandu-ma in fata ta ca si o carte pe care sa o rasfoiesti.O carte unde existe si povesti trsite si povesti frumoase…o carte care te face sa si razi dar sa si plangi.Poate am gresit…poate trebuia sa fiu altfel…dar sti?Nu regret nimic,absolut nimic.Am sa incerc sa fiu putin mai altfel dar nu din cazua ta ci pentru ca nu mai vreau sa fiu luata de proasta.
Asta este asa sunt eu si trebuie sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt.Chiar daca cateodata ma urasc in cel mai urat mod…exista si momente cand sunt mandra de mine si ar trebui sa le vad mai mult pe acestea pentru ca ele exista.Clar!M-am convins de asta.N-am de gand sa ma mai invinovatesc pentru orice,nici macar pentru ca sunt ceea ce sunt.Daca vrei sa ma accepti asa cum sunt,here i am…daca nu…asta este.Poate vei gasi pe cineva cu mai putine defecte,poate vei gasi pe cineva care va putea fii asa cum tu iti doresti si te va putea face fericita.Este posibil ca eu sa nu fiu aceea persoana de care tu ai nevoie…acum,temerile si gandurile mele sunt mai puternice decat mine.Dar lupta nu s-a terminat si am castigat cateva batalii care ma fac sa cred cat de cat in mine,ma fac sa am speranta si sa-mi spun ca pot!Decizia este in mana ta,eu nu am sa mai fac nimic pt ca acum nu este randul meu sa fac ceva…ai grija doar sa nu te hotaresti prea tarziu pentru ca eu nu stiu cat am sa mai pot si cat am sa mai vreau sa continuui in situatia asta care nu ne duce absolut nicaieri.Nu-ti mai cer sa ma accepti asa cum sunt,n-am sa-ti mai repet ca tin la tine pt ca asta ar fi trebui sa o sti,sa o simti si la asta ar fi trebuit sa te gandesti in momentu in care te-ai hotarat sa iei aceasta pozitie.Nu te acuz,dar nici pe mine nu ma mai acuz.Nu ne-am nascut sa fim perfecti iar poate singura mea vina este ca-mi fac rau singura….dar atat.Nu sunt vinovata pt ceea ce sunt!
Si stiu ca ai incercat sa ma ajuti de nenumarate ori si-ti multumesc…insa m-ai ajuta mult mai mult intelegandu-ma si incercand sa ma accepti asa cum sunt fara sa te mai indoiesti de sentimentele mele pentru tine….faara sa mai faci ce faci acum…sa fii pur si simplu aici cand am nevoie de tine.Restu’…vine incetul cu incetul,am sa iau lucrurile usor,cu rabdare si am sa pot….!

Si cu asta ti-am spus ceea ce gandesc si simt.Acum…faci ce vrei,cum vrei si cum simti.Eu am facut ceea ce trebuia sa fac si ceea ce am simtit ca trebuie sa fac…

Nu…n-am sa mai fac nimic…Am sa astept…am sa am rabdare…am s ate las sa vad cat te tine si pana unde mergi daca eu nu fac nimic.Sper sa si pot si sa nu cedez ca PROASTA la jum drumului…

Este prima oara cand stau in fata calculatorului in camera mea.Mi-e mai bine asa…desi urasc singuratatea cateodata parca mai simt nevoia sa fiu si singura,doar eu cu mine…sa mi se respete intimitatea.Nu sunt prea dese momentele cand simt nevoia de a sta singura….desi iar ma mint singura.Ba da…simt de multe ori nevoia dar mi-e teama sa stau doar eu mine,cu gandurile mele…mi-e teama de ceea ce as mai putea descoperi,de ceea ce mi-ar mai putea trece prin cap.La mine orice este posibil si de ceva timp am cam multe ganduri negre carora cu greu le spun STOP.

Ma uit acum in jurul meu….ce vad?4 pereti albastrii….perdele albe,un sifonier distrus de toate porcariile pe care le lipeam pe el cand eram mica,un birou plin cu poze…poze cu mine mica,poze cu persoanele dragi din viata mea…poze si fluturi si haine multe si dezordine.Da este cam dezordine…nu am mai avut nici timp nici chef sa mai aranjez ceva.In dreapta mea pe recamierul patlului sunt la fel poze,multe poze.Sunt inconjurata de poze,in special de cele de cand eram micuta.De ce oare?Imi place sa traiesc in treut?Sau pur si simplu aceste poze sunt o sursa de energie,de putere pentru mine?!Cred ca ambele variante sunt in egala masura corecte.Doar cred…nu stiu nimic sigur…

Nu stiu am in cap 1000 de ideei pe care as vrea sa le pot spune,sa le pot exprima dar nu pot si nu stiu cum.Stau ce stau si-mi mai apar si cateva ganduri negre care ma fac sa simt aceea frica de care mi-e frica.De ce?Nu stiu…cum sa le opresc?Nu stiu…sau stiu dar nu pot sa fac ceea ce stiu ca ar trebui sa fac…

Am observat ceva la mine…daca as sta sa numar cred ca in acest mesaj am folosit de peste 10 ori “nu stiu” si asta nu s-a intamplat doar in acest mesaj ci mi se intampla foarte des.Oare acest “nu stiu” este o bariera pe care eu o pun…sau poate este un mod de a ma apara de propia-mi persoana?….Foarte ciudate unele chestii care se intampla cu mine,atat de ciudate incat nici eu nu le mai inteleg si mi-e greu sa ma chinui sa le inteleg.Tot ceea ce stiu este ca mi-e frica de gandurile mele,mi-e frica de viitor…mi-e frica de viata asta din care nu inteleg nimic.Mi-e frica….si de tine,si de tine si de tine si de voi toti…mi-e frica ca la un moment dat o sa ma lasati balta,singura…Mi-e frica sa nu va dezamagesc,sa nu va ranesc…Mi frica….si daca as putea uite asta as face cu acest cuvant,pt totdeauna: frica,frica,frica,frica

Triesc acelasi sentiment pe care l-am trait si il traiam acum vreo 2 ani.Sentimentul ca pleci si ca raman singura….sentimentul ca o sa-mi fie dor de tine…Teama ca nu stiu daca as mai putea sa stau mai mult de o saptamana fara sa vorbim macar.Mi-e frica sa-mi mai fie dor….
Mi-e greu sa te las sa pleci…mi-e si mai greu ca nici macar nu o sa te vad inainte.Traiesc again acel sentiment de neputinta….
Acum…imi doresc sa treaca repede timpul….

Te quiero mucho,mucho!Aveces tengo miedo decirte esto porque siento que cuando lo digo no tiene lo mismo valor como cuando lo siento…Pero no te olvides que nunca renuncie quererte….y alli estare esperandote.Porque eres parte de mi…porque apesar de ser mi amiga eres mi mamita…y asi seguire verte,digan lo que digan los demas.Tengo 2 mamitas en esta vida…y estoy muy orgullosa .

Stateam ieri in autobuz,venind spre casa…dupa o zi in care am ras,m-am distrat…m-am simtit bine….si ma gandeam cum ar fi sa putem sa oprim clipa in loc?As fi vrut ca acele momente in care am ras si m-am simtit bine sa le pot opri….sa fie mai lungi sa pot sa le simt mai bine.Ma uitam in urma si aveam doar amintirea acelui moment…si nostalgica simteam cum a trecut prea repede.Am impresia ca momentele frumoase dureaza mult mai putin decat cele urate,triste.Bucuria parca dureaza mai putin decat tristetea…zambetul mai putin decat lacrimile…si uite asa….Ma intreb oare de ce?!
Viata este ciudata….sau poate ca noi o facem sa fie ciudata,poate fara sa vrem…Ne chinuim singuri punandu-ne intrebari ale caror rapsunsuri poate nici nu exista….Ne chinuim gandindu-ne la tot felul de lucruri care nu ne fac bine…care ne consuma,ne obosesc.
Dar cred ca este inevitabil sa nu facem asta….Eu deja mi-am facut 10000 de teorii,m-am certat singura….mi-am impus sa nu mai gandesc lucruri care stiu ca-mi fac rau….dar nu pot….Trebuie sa-mi interzic sa mai gandesc….trebuie sa fiu putin mai dura,poate asa o sa fie mai bine.
Si totusi eu nu inteleg de ce timpul trece atat de repede….si mi-as dori sa am o bagheta si sa pot opri toate clipele in care ne simtit bine,in care suntem fericiti.As frea sa fac in asa fel incat sa dispara tristetea,durerea,lacrimile.La ce sunt bune toate astea?La ce este bun sa plangi cand poti foarte bine sa zambesti….la ce este bun sa fii trist cand poti foarte bine sa fi vesel?!De ce nu putem sa ne impunem sa fim intr-un anumit fel…de ce nu putem sa punem stop tristetii atunci cand simtim ca vrea sa puna stapanire pe noi?!
De ce cateodata gandurile sunt mai puternice decat noi insine….sau temerile si fricile fac din noi ceea ce vor…Exista temeri?…Frici?…Se poate sa-ti fie frica de tine?!….

Asa cum am sfarsit saptamana treucta…asa am inceput-o si pe aceasta…adica nu prea bine.Daca m -ar intreba cineva in momentul acesta cum ma simt sau ce simt….as spune ca nu stiu.De ce? pentru ca in capul meu si chiar si in sufletul meu este un zbucium total.Ma simt confuza,derutata….nu mai stiu nu mai inteleg nimic.Nimic?!…da Nimic din ce se intampla cu mine…nimic din ceea ce simt…nimic.
Am senzatia ca tot ce am facut pana acum,tot ce mi-am propus….a fost in zadar.Credeam ca pot….dar acum nu mai am aceeasi parere….
Mi-e frica de mine….de ceea ce simt,de ceea ce gandesc…
Nu amplific,nu dramatizez,nu exagerez….spun doar ceea ce simt…si asta simt si m-am saturat sa simt asta sii as vrea sa schimb ceva dar nu merge….
Cheia este la mine…insa trebuie sa invat s-o folosesc….
Mi se pare foarte ciudat ca eu vorbesc despre chestii de genu,ca eu am astfel de ganduri….de stari….ca nu stiu ce-i cu mine.Poate acum cativa ani as fi ras daca as fi auzit pe cineva vorbind cum o fac eu acum…si poate multi care ar privi din exterior ar avea aceeasi reactie…
Mia rau este ca desi as avea cum…totusi nu pot sa fac nimic pt a schimba lucrurile….si asta ma enerveaza si mai tare.Dar n-o sa ma dau batuta…”Si se puede!”

Hoy me siento sola
Hoy me cubrio una sombra
Me pesa la vida
Me duele vivirla
No quiero seguir asi.
Se apago la luz, no volvera
No siento que yo puedo mas
Espero una senal.
Se muy bien que no esta bien
Que tiene que cambiar
Mica: Hoy me siento sola
Hoy me cubrio una sombra
Me pesa la vida
Me duele vivirla
No quiero seguir asi.
Se apago la luz, no volvera
No siento que yo puedo mas
Espero una senal.
Se muy bien que no esta bien

Astazi=serbare de premiere.Am terminat clasa a X-a.Nici nu stiu cand a trecut un an…tot ce stiu este ca acest an nu a fost unul obisnuit….ci am avut parte de multe “peripetii”daca le pot numi asa.Am facut cunostinta cu sentimente noi,cu trairi noi.Am cunoscut persoane la care am inceput sa tin…care m-au ajutat intr-un fel sau altul…Am consolidat prietenii…si pot sa spun ca in ultimul semenstru am obtinut si rezultate mai bune.Pe scurt desi nu a fost un an(nu ma refer pe plan scolar) foarte bun pentru mine…am avut cateva lucruri de castigat…si acum,cand privesc in urma ma incearca un sentiment de nostalgie.
Mda…si avem vacanta de aproape 3 luni….mi-e frica de aceasta vara….nu stiu de ce.Sper sa fie mult mai reusita decat a fost cea de anul trecut…

Nu am inspiratie la ora asta….ma incearca o durere de cap,o stare de somn….si de tristete….Tristete nu stiu de ce…am o noapte la dispozitie sa aflu….va spun maine daca am ajuns la o concluzie…

Pana atunci…nopate buna si linistita

Intodeauna mi-a placut sa simt ca cineva ma tine in brate.Simt protectia,grija,iubirea…ma simt mica,copil….asa cum imi place mie sa ma simt.
Si mai frumos este cand acea imbratisare vine in momentul in care tu ai mai mare nevoie de ea…insa fara s-o ceri…si poate de la o persoana de la care nu te astepti.
Am trecut si eu prin asta destul de recent.Am avut nevoie si am primit…..fara sa cer.Nu aveam curajul sa cer…insa poate dorinta mea s-a lasat simtita iar reactia persoanei care era langa mine m-a ajutat mult…pentru ca in acel moment chiar aveam nevoie.Si m-am simtit foarte bine…m-am simtit un copil care avea nevoie de putina afectiune.
Si da…nu mi-e rusine sa recunosc…uneori sunt chiar mai copil decat cred eu ca as putea sa fiu…dar chestia asta a inceput sa nu ma mai deranjeze absolut deloc.
Sunt un copil care are nevoie de dragoste,de afectiune…un copil care pune suflet in tot ceea ce face,care se ataseaza repede de oamenii pe care ii simte apropiati,care il ajuta…
Si nu stiu de ce…de unde atata noroc pe mine…insa am sufiecente persoane care imi sunt alaturi…persoane la care tin mult,care m-au ajutat,au fost alaturi de mine…si nu neaparat cu un ajutor”palbabil” ci chiar si cu simpla lor prezenta si cu faptul ca sunt “aici” .